4 semne că o relație e pe cale să se destrame

4 semne că o relație e pe cale să se destrame
Publicat: 09/06/2016, 08:50
Actualizat: 30/01/2018, 17:43

Printre motivele care conduc la instalarea unei astfel de percepții asupra vieții de cuplu se numără, potrivit psihologului Alexandru Pleșea, lipsa de încredere în sine. Aceasta din urmă se reflectă atât în relațiile noastre, cât și în partener. De aici se nasc în imaginația noastră gândurile despre înseșat, mințit, sentimente contradictorii.

Astfel, Alexandru Pleșea afirmă că atunci când mintea umană trăiește în nesiguranță, sunt generate 4 gânduri distructive, care provoacă despărțirile în cuplu. Pornind de la această idee, iată 4 sfaturi care ne pot salva relațiile.

1. Nu mai încerca să citești gândurile partenerului. Multe dintre probleme sociale sau de cuplu apar atunci când credem cu tărie că avem puterea să citim gândurile celor din jur și astfel începem să facem presupuneri nefondate. Acesta este motivul pentru care începem să ne umplem mintea cu bănuieli și false credințe despre partenerul de viață, iar întreg procesul generează sentimente de stres și nesiguranță.

„Ca să putem fi fericiți într-o relație, e nevoie să învățăm că acele bănuieli nefondate pot fi spulberate foarte ușor prin comunicare. Nu, nu avem puterea de a citi ce este în mintea oamenilor, dar avem o putere și mai mare, și anume respectul pe care trebuie să-l avem pentru intimitatea celuilalt. Cu toții avem dreptul la gânduri intime, pe care să le tinem doar pentru noi. Când întrebi constant „La ce te gândești?” sau încerci în mintea ta să construiesti scenarii posibile, îl faci pe celălalt să se retragă din relație pentru a avea spațiu. De câte ori nu ați auzit Mă sufoc în relația aceasta?”, explică psihologul Alexandru Pleșea.

2. Nu mai încerca să cauți relația perfectă. Perfecțiunea este un concept abstract, iar lumea noastră este guvernată de legea relativului: ce este perfect pentru mine, poate fi imperfect pentru altcineva. Nevoia noastră obsesivă de a găsi persoana perfectă, care să ne ofere relația perfectă, va crește din ce în ce mai mult sentimentul de nesiguranță, deoarece fugim după o himeră, după un lume utopică.

„Astfel de relații eșuează deoarece ne-am construit în minte imaginea unei relații așa-zise perfecte, iar în realitate vom constata că fiecare relație pe care încercăm s-o dezvoltăm eșuează lamentabil, nu din cauza partenerului, ci din cauza standardelor de perfecțiune ale fanteziei noastre. Noi suntem imperfecți în multe privințe și căutăm relații cu oameni care sunt imperfecți în moduri complementare. Ca să creștem în interior si să constientizăm propriile imperfecțiuni, e nevoie să căpătăm multă experiență de viată; și până nu ne lovim de cele mai profunde imperfecțiuni, de defectele noastre greu de corectat – cele care ne definesc ca persoană – nu vom reuși să alegem relații armonioase la un nivel înalt. Doar atunci vom ști ce căutăm cu adevărat. Căutăm oameni imperfecți care să ne echilibreze – oamenii perfect de imperfecți pentru noi”, spune Alexandru Pleșea.

3. Oprește-te din a judeca și din a compara relațiile noi cu cele vechi. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le putem face este să comparăm relațiile noi cu cele vechi. Astfel, omitem faptul că fiecare relație este unică în felul ei și trebuie să o tratăm ca atare. „Gândiți-vă la momentele în care ați judecat pe nedrept pe cineva doar pentru ca vă amintea de altcineva din trecut care s-a purtat urât cu voi. Renunțați la teama de a vă apropia cu inima deschisă de cineva doar pentru că, în trecut, ați fost rănit. Ghiciți ce! Cel mai probabil și persoana de lângă voi a fost rănită la un moment dat. Amândoi purtati cu voi pete din trecut. Astfel de judecăti duc la reactii defensive, la îndepărtare nefondată, la suferință. Oferiți bunătate și sustinere, oferiți încredere, dăruire, nimeni nu intră în viata voastră pentru a plăti greșelile altora. O inimă deschisă nu cunoaște regrete, un suflet plin de îndoieli va fi mereu călăul dragostei”, susține psihologul.

4. Nu mai inventați probleme care, în fapt, nu există. Cea mai eficientă metodă de auto-sabotare este inventarea problemelor în mintea noastră și convingerea că sunt reale. De cele mai multe ori, facem acest lucru deoarece vrem să ieșim din monotonie și construim „un măr al discordiei” care ne face viața mai … palpitantă. Într-un final, ajungem să observăm că întreaga noastră construcție mentală a proiectat un scenariu real pe care îl detestăm și care ne face rău.

„Pasagerul nesigur nu are încredere în niciun alt sofer. Simte că pierde controlul. Crede că șoferul nu este destul de atent. Ajunge să creadă că cea mai mică ezitare a șoferului se va concluziona cu un impact fatal. Se sperie crezând că imaginile create în mintea sa reprezintă realitatea. Acest întreg proces de gândire nu are alt rezultat decât dăstrămarea relației”, declară psihologul.

„Prin urmare, relațiile există pentru a-i putea iubi pe ceilalți pentru nevoile lor. Nimeni nu este perfect și nimeni nu va fi. Toți intrăm în relații pentru a oferi sau a primi, toți avem aceste nevoi. Scopul final, oricât de departe ar fi acesta, relația perfectă poate fi definită în cateva cuvinte: Eu mă voi desăvârși prin tine, și tu prin mine”, conchide psihologul Alexandru Pleșea.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este psihoterapeut și hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...